Ruptură în interiorul Partidului Socialiștilor. Liderul formațiunii, Igor Dodon, recunoaște deschis că unitatea partidului este de domeniul trecutului. În cadrul unei emisiuni, acesta a spus că unii colegi îi vânează funcția, în timp ce alții îl vor la pușcărie. Experții în politică susțin că Igor Dodon a pierdut încrederea partidului odată cu investigarea lui în dosarul „Sacoșa Neagră”.
Igor Dodon a afirmat că încercările de a-l înlătura de la conducerea partidului nu vor avea succes, întrucât următorul congres al formațiunii este programat peste doi ani și jumătate.
”Desigur că în interiorul partidului sunt diferite opinii. Sunt cei care consideră că trebuie să fim pro-europeni sută la sută. Eu, spre exemplu, nu sunt de acord cu asta. Desigur că sunt și dintre cei care cred că eu voi pleca. Sunt cei care cred că eu voi fi închis. Unii cred că Dodon va fi închis și atunci vor putea prelua conducerea partidului.” , a spus Igor Dodon, liderul PSRM.
Dodon a vizat-o direct pe colega sa de partid, Olga Cebotari, după ce aceasta ar fi sugerat necesitatea unei reforme la vârful formațiunii.
„Uitați-vă, membrii partidului mi-au adresat întrebarea: Domnule Dodon, de ce Olga Cebotari spune că trebuie schimbată conducerea partidului?
Olga, salut! Temeți-vă de asemenea dorințe, pentru că, Doamne ferește, s-ar putea să se îndeplinească. Oponenților și dușmanilor le spun că, în următorii ani, nu am de gând să ies la pensie.” , a mai spus Dodon.
Contactată de ONE TV pentru un comentariu, Olga Cebotari nu ne-a răspuns la apeluri.
Experții politici susțin că neîncrederea unor colegi de partid față de Igor Dodon este legată de faptul că acesta figurează în dosare penale.
”În primul rând dosarul „Kuliok”, care i-a știrbit inclusiv și din tot ce însemnă ratingul politic. Antiretingul lui Dodon este foarte mare și asta provoacă ca partidul să aibă niște rezultate mai mici. În același timp ne dăm seama că legăturile cu Federația Rusă se mențin frecvent mergând la Moscova, coordonând mesaje și chiar formând alianțe în capitale de nord a Rusiei.”, a spus Andrei Curărarum expert politic comunitatea Watchdog.
”Atunci când partidul suferă un eșec electoral de obicei cutuma politică este că liderul pleacă și vine un alt lider care poate să insufle o nouă sinergie a partidului și să garanteze victoria partidului la viitoarele alegeri. Igor Dodon este un lider politic compromis cu dosare penale. Asupra lui aplanează suspiciuni de corupție, dar și trădare de patrie.”, a spus analistul politic Anatol Țăranu.
Renumitul dosar ”Sacoșa neagră”, în care este vizat fostul președinte al țării, Igor Dodon, a început să fie rejudecat de la zero la sfârșitul anului trecut. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiție, după modificarea completului de judecată. Dosarul penal în acest caz a fost pornit în baza unei înregistrări video filmate cu o cameră ascunsă în timpul întâlnirii lui Igor Dodon cu Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, în iunie 2019. În imagini se vede că fostul lider democrat încearcă să-i transmită lui Dodon o pungă neagră, în care se presupune că ar fi fost bani pentru finanțarea PSRM. Igor Dodon neagă toate acuzațiile și se declară nevinovat. Igor Dodon a fost reales în funcția președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în aprilie 2024.


