Criza energetică care a generat-o și pe cea economică în regiunea transnistreană este o problemă tehnică și nu una politică, susține vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Potrivit oficialului, criza a fost generată de schimbarea agentului de plată pentru livrările de gaze, întrucât compania care efectua plățile a fost supusă sancțiunilor de către Uniunea Europeană. Chiveri a avertizat că în următoarea perioadă, regiunea transnistreană s-ar putea confrunta periodic, la intervale de câteva luni, cu crize energetice.
,, Modelul economic bazat pe resurse energetice gratuite nu este sustenabil. Lucru care a fost demonstrat de la începutul anului. Situația de urgență nu este pentru prima dată anunțată în regiune. După câte cunoaștem este vorba de schimbarea agentului de plată. Nu este o problemă politică, ci este una tehnică. Și lucru acesta se bazează prin faptul că autoritățile de la Tiraspol au pledat pentru schema sau pentru mecanismul de plată a livrării gazului sugerat de Moscova. După cum cunoaștem noi livrările de gaze pentru populație pentru necesitățile sociale este asigurat”, a afirmat Valeriu Chiveri, viceprim-ministru pentru Reintegrare.
Expertul în domeniul energetic, Sergiu Tofilat a menționat în cadrul emisiunii 1 la 1 de la ONE TV că schema de livrare de gaze naturale în stânga Nistrului este una complicată, întrucât sunt implicate mai multe companii intermediare, controlate de persoane afiliate Kremlinului.
,, Niște firme din Dubai achită un furnizor din Ungaria, MET. Precum că procură din bani rușilor cumpăra gaz la bursă și îl dă pe gratis la Tiraspol. Și Tiraspolul plătește, doar costurile de a transporta gaz pe teritoriul Republicii Moldova. Și deseori se întâmplă că acele transferuri ori întârzie, ori s-a terminat bani și trebuie să schimbe firma. Și mai sunt situații că nu vine gaz suficient sau chiar nu vine deloc”, a adăugat Sergiu Tofilat, expert economic.
Tofilat a mai precizat că autoritățile de la Chișinău, în situații de criză energetică, au la dispoziție două săptămâni pentru a identifica soluții pentru locuitorii din stânga Nistrului.
,,Dacă se întâmplă că acele firme nu mai plătesc, înseamnă că trebuie să fie un stoc de rezervă de aceste 50 de milioane de metri cubi și cel puțin de 2 săptămâni să avem timp să vedem ce facem mai departe. În principiu, dacă Kremlinul încetează să livreze gaz pe gratis regiunii transnistrene, asta va forța Tiraspolul să vină să ceară ajutor de la Chișinău”, a conchis Sergiu Tofilat.
Locuitorii din stânga Nistrului trăiesc de aproape un an de zile în regim de criză energetică. Până nu demult, economia locală depindea de gazul rusesc și de vânzarea energiei electrice generate cu acest gaz către malul drept. Autoritățile de la Chișinău au menționat în repetate rânduri că ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană rămâne valabil, doar în cazul acceptării anumitor condiții.


