Regiunea transnistreană se confruntă cu o criză energetică profundă, după ce Gazprom a refuzat să-și onoreze contractul de livrare a gazelor naturale. Situația s-a deteriorat rapid, forțând autoritățile locale să ia măsuri drastice pentru a gestiona deficitul de energie electrică.
Deconectările masive au început în data de 3 ianuarie 2025 și continuă fără un orizont clar de rezolvare. Inițial, aceste deconectări durau patru ore, dar pe măsură ce criza s-a agravat, așa-zisele autoritățile au decis să extindă intervalele de întrerupere la 8-9 ore, distribuite în două etape zilnice.
Pentru ziua de astăzi, 8 ianuarie, sunt programate deconectări cu durata de 4 ore în intervalul dintre orele 12:00-16:00 și de la 20:00 până la 24:00.
Programul de întreruperi poate funcționa cu abateri, din cauza multiplelor avarii din cauza suprasolicitării rețelelor. Potrivit presei din stânga Nistrului, doar în ziua de 7 ianuarie au avut loc în jur de 160 de avarii pe rețelele electrice.
Iar în ultimele 24 de ore, la linia fierbinte pentru situații de urgență lansată de pretinsul minister de interne au fost înregistrate circa 2 mii de apeluri, dintre care peste 300 sunt legate de asigurarea cu lemne de foc, peste 1200 de apeluri pe motivul lipsei alimentării cu energie electrică. În același interval, s-au produs 2 incendii cauzate de nerespectarea regulilor de siguranță în utilizarea sobelor și a aparatelor electrice.
În total, în primele șapte zile ale anului curent, în localitățile din stânga Nistrului au avut loc 17 incendii.
De menționat că, după oprirea livrărilor de gaz către localităţile rurale şi către întreprinderi, cu excepţia celor alimentare, a agentului termic şi apei calde către locuitorii din oraşe, consumatorii casnici din stânga Nistrului au început să se încălzească cu echipamente electrice.
Acest fapt a dus la suprasolicitarea rețelelor şi a creat un deficit de circa 65 MW de energie electrică în regiune, a precizat anterior secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Constantin Borosan.
Liderul regiunii separatiste, Vadim Krasnoselki într-o adresare către cetățenii din stânga Nistrului a avertizat că Сentrala Hidroelectrică de la Dnestrovsc poate produce o cantitate limitată de energie electrică – 150 de megawați, iar regiunea consumă cu o treime mai mult decât capacitatea de producție a centralei.
„Dacă această situație continuă, centrala poate trece în regim de avarie. Pot apărea defecțiuni tehnologice sau chiar un incendiu. Într-un astfel de caz, am rămâne complet fără energie electrică, ceea ce ar duce la un scenariu foarte grav”, a declarat anterior Krasnoselki.
Pentru a preveni o situație similară pe malul drept al Nistrului, autoritățile din Republica Moldova au implementat măsuri de siguranță.
Consumatorii sunt îndemnați să folosească rațional energia electrică, în special în orele de vârf, dimineața între orele de vârf 7:00 și 11:00 și seara între 18:00 și 23:00.
Ministerul Energiei a asigurat stocuri suficiente de gaze naturale și a diversificat sursele de aprovizionare, inclusiv prin importuri din România și achiziții de pe bursele regionale. De asemenea, au fost propuse soluții de cooperare cu întreprinderile energetice din stânga Nistrului pentru achiziționarea gazelor necesare producției de energie, însă acestea au fost refuzate de partea transnistreană.