Criza bate la ușă: Regimul de la Tiraspol oprește exporturile de resurse energetice

Criza bate la ușă: Regimul de la Tiraspol oprește începând de luni, 9 iunie, exporturile de resurse energetice. Potrivit dispoziției, interdicția este aplicată pentru cărbune, turbă, cherestelei, lemnului de foc și chiar rumegușului.

Zona de Securitate scrie că decizia a fost luată fără nicio justificare oficială.  Aceasta nu este singura măsură adoptată pe fondul crizei energetice în creștere. Începând cu luna iulie, în regiune vor fi reintroduse amenzile și deconectările pentru neplata serviciilor comunale.

La sfârșitul săptămânii trecute, liderul regimului, Vadim Krasnoselski, a propus modificarea așa-numitei legi „Cu privire la măsurile de minimizare a impactului negativ în legătură cu reducerea (întreruperea) livrărilor de gaze”.

Începând cu 1 ianuarie 2025, livrările directe de gaze din Federația Rusă către regiunea transnistreană au fost întrerupte complet. Timp de aproximativ o lună, malul stâng s-a confruntat cu o criză energetică severă. Între 1 și 10 februarie, regiunea a beneficiat de un sprijin de urgență sub formă de gaze naturale, furnizat de Uniunea Europeană pentru a evita colapsul total al sistemului energetic.

CITEȘTE ȘI Criză financiară severă în regiunea transnistreană: Reduceri salariale, pensii întârziate și taxe

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA