Crin Antonescu: „România nu va abandona Republica Moldova. Suntem împreună și la bine, și la greu”

Candidatul la prezidențialele din România, Crin Antonescu, spune că Republica Moldova a făcut pași importanți spre libertate și democrație, în ultimii ani. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru IPN. Politicianul român spune că atmosfera din Moldova s-a schimbat fundamental, iar libertatea oamenilor este acum vizibilă.

„Nu mai au frică că o Volgă neagră i-ar putea aștepta dacă își spun părerea. Se simte aerul libertății, cum se simte că societatea a ales Occidentul în detrimentul lagărului rusesc”.

Crin Antonescu subliniază că relațiile dintre Chișinău și București sunt „mai strânse ca oricând”, dar susține că „întotdeauna e loc de mai bine”.

„Coaliția pe care o reprezint, din partea căreia candidez, a avut grijă să asigure tot suportul Chișinăului. Toate guvernele acestei Coaliții au susținut Moldova cu tot ce a fost nevoie. În timpul pandemiei, am fost aici cu ajutoare, în timpul crizei energetice am acordat ajutorul necesar, iar la Bruxelles ați avut un sprijin constant. Eu cred că putem crea mult mai multe structuri de cooperare între instituțiile noastre, ca în domeniile în care putem să lucrăm ca un tot unitar”.

În planul securității, Antonescu susține că România trebuie să pună pe masa negocierilor internaționale și garanții pentru Republica Moldova, nu doar pentru Ucraina.

„Este vital ca la aceste discuții să pledăm cauza Republicii Moldova și să știm sigur că nu există niciun risc de securitatea la adresa dumneavoastră, adică și a noastră, că suntem parte a aceluiași popor”.

Candidatul la președinția României afirmă că va susține prioritar acordarea celor mai înalte garanții de securitate pentru Chișinău și promite că va lupta pentru asta.

„Voi fi la masă cu ceilalți lideri, iar pentru mine acest lucru va fi o prioritate de grad zero”.

Antonescu a reiterat că România nu va abandona Republica Moldova.

„Eu vă garantez că, la final, veți fi în marea familie europeană. Ne vom regăsi în UE, fără hotare, dar uniți în spirit”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA