Crimă la Hîncești. Un bărbat și-ar fi omorât fratele, apoi a încercat să ascundă urmele

Un bărbat de 51 de ani a fost omorât în bătaie. Principalul suspect este propriul frate al victimei, în vârstă de 47 de ani. Între cei doi s-ar fi iscat o ceartă, în timp ce consumau băuturi alcoolice.

Tragedia s-a produs joi, 25 aprilie, în localitatea Buțeni, raionul Hîncești, în intervalul dintre orele 15:00 și 17:00.

Procuratura raionului Hâncești informează despre reținerea, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hâncești, a bărbatului acuzat de omorul fratelui său.

„Cearta a trecut treptat în bătaie. Acuzatul, acționând cu intenție directă, i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului. Ulterior, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor suportate, victima a decedat”, comunică procurorii.

Totodată, oamenii legii susțin că, după comiterea faptei, bănuitul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin spălarea sângelui de la fața locului, precum și ascunderea cadavrului în beciul dintr-o locuința părăsită.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat.

Procurorii anunță că vor înainta în instanța de judecată un demers pentru aplicarea arestului preventiv pe 30 de zile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA