Creditul Agricol de Urgență: Până în prezent au fost recepționate peste 120 de cereri

126 de cereri pentru acordarea Creditului Agricol de Urgență  au fost recepționate în prima lună de la lansare. Până în prezent, valoarea totală solicitată depășește 40 milioane lei, informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Instituția reamintește agricultorilor micro și mici care cresc cereale că pot obține credite cu o valoare maximă de 500 mii lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%.
Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM”, precizează MAIA.
Cererile pot fi depuse de către agricultori la băncile comerciale, până pe 31 mai 2024.
Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii. Solicitarea garanției de stat se realizează, la fel, prin intermediul băncilor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media