VIDEO Copiii promovează voluntariatul. Peste 200 de copii, participanți ai proiectului „Prin obiectiv”

Voluntariatul și arta fotografică s-au reunit în cadrul proiectului „Prin obiectiv”. Peste 200 de copii și tineri din municipiul Chișinău au reflectat asupra problemelor sociale și au încercat să sensibilizeze publicul prin creațiile lor.

”Tinerii au avut provocarea să inițieze o campanie civică, iar ulterior să surprindă prin fotografie aceste momente unice, chiar să hrănești niște câini, să susții un bătrân, să dăruiești o floare sau multe alte lucruri frumoase pe care aceștia le-au făcut. Sperăm că vom extinde acest proiect la nivel național”, a spus Elena Vorotneac, co-fondatoarea Asociației ATU.

Participanții au fost îndrumați de trei experți în comunicare, voluntariat și artă fotografică.

”Am avut și câteva masterclassuri, am avut trei instructori foarte profesioniști, care ne-au explicat ce înseamnă să faci o fotografie bună. Ce înseamnă marketing, fiecare fotografie a avut și un text, și o istorioară. Mă minunez de fiecare fotografie, de fiecare participant. Cred că fotografia spune totul. Tânara generație vine cu un suflu nou și nu este nimic pierdut”, a menționat Zina Bivol, fondatoarea Asociației ATU.

Copiii și-au exprimat ideile prin intermediul fotografiilor. Aceștia s-au adresat la adulți și i-au îndemnat să facă fapte bune și să fie mai atenți la cei din jur.

”Mesajul pe care eu l-am transmis este ca generațiile acestea să nu stea cu ochii în ecrane, să facă diferite activități”.

”Ne-a venit ideea să ne ducem la azilul nostru de câini și să hrănim câinii și a ieșit o poză foarte minunată. Titlul chiar a fost că nu doar oamenii au suflet, pentru că și ființele care ne înconjoară au suflete și nu numai noi contăm, dar și ei contează”.

Autorii celor mai reușite fotografii au fost recompensați. Premiul cel mare valorând patru mii de lei. Concursul-proiect a fost implementat de Asociația ATU, susținut financiar în cadrul Programului Municipal de Granturi pentru Organizații de Tineret, ediția 2023, organizat de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA