La punctul feroviar de trecere a frontierei Cantemir – Fălciu va fi implementat controlul coordonat. Acesta se va desfășura pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control. Decizia a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri, în baza Acordului semnat între guvernele celor două state la 1 octombrie, la București.
Prin noul sistem, verificările vor fi efectuate într-un singur punct. Acest lucru va reduce semnificativ timpul de așteptare și va fluidiza traficul de mărfuri și pasageri.
Punctul Cantemir–Fălciu devine astfel al treilea punct de frontieră moldo-român care va funcționa în baza conceptului de control coordonat.
Controlul coordonat presupune efectuarea verificărilor într-o singură locație, de către autoritățile celor două state, mai întâi cele ale statului de ieșire, urmate de cele ale statului de intrare, fără suprapuneri, pentru o circulație mai rapidă și eficientă.


