Consumul de energie electrică va crește pe 6 ianuarie, dar va fi acoperit integral

Energocom anticipează luni o creștere a consumului de energie electrică cu aproximativ 14% față de duminică și cu 3% față de vineri, 3 ianuarie. Cu toate acestea, compania anunță că a rezervat capacitățile necesare pentru a asigura aprovizionarea completă, inclusiv prin importuri și achiziții de pe bursa română OPCOM.

În orele de vârf, între 17:00 și 18:00, consumul este estimat la 771 MW, o creștere semnificativă față de duminică, atunci când cererea maximă nu a depășit 700 MW. Totodată, în acest interval, energia electrică va avea cele mai mari costuri, cu un preț de peste 167 euro/MWh pe piața spot din România.

Autoritățile îndeamnă consumatorii să utilizeze rațional energia electrică, mai ales între orele 16:00 și 22:00, pentru a reduce facturile și a asigura stabilitatea sistemului energetic.

Necesarul de consum pe malul drept al Nistrului va fi acoperit printr-un mix de surse: centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, instalațiile de energie regenerabilă locale și energia importată.

SA Energocom reamintește populației că economisirea energiei în orele de vârf este esențială pentru a menține funcționarea optimă a rețelei și a evita costurile ridicate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA