Legenda artelor marțiale mixte Conor McGregor a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al Republicii Irlanda. Alegerile vor avea loc pe 11 noiembrie, informează Agerpres cu referire la L’Equipe.
‘Viitorul Irlandei cu mine ca președinte’, cu aceste cuvinte și-a lansat candidatura la președinția țării sale.
‘Votează-l pe McGregor și fă-ți vocea auzită!’, a scris luptătorul pe contul său de pe X.
McGregor, campion UFC la categoriile pană și welter între 2015 și 2018, un personaj foarte controversat (acuzații de viol și violențe)
În vârstă de 36 de ani, Conor McGregor are în vizor Pactul european privind migrația și azilul, care urmează să gestioneze sosirea migranților în Uniunea Europeană, căruia i se opune fostul luptător MMA (retras din 2021).
‘Voi fi curios să aud argumentele reprezentaților guvernului nostru pentru a justifica aderarea lor ferventă la acest pact’, a precizat el în mesaj. ‘Cine se va mai opune guvernului și acestui proiect de lege? Orice alt candidat la președinție pe care vor încerca să-l prezinte nu le va opune nicio rezistență. Eu voi fi cel care se va opune!’, a adăugat irlandezul.
Conor McGregor a anunțat că, dacă va fi ales președinte, va supune Pactul european unui referendum.