Conducerea PA spune că are nevoie de un număr mai mare de angajați și de un sediu nou

Procuratura Anticorupție are nevoie stringentă de un număr mai mare de angajați, tehnică specială, dar și de un sediu nou pentru a putea activa eficient. Este semnalul de alarmă tras de șefii structurii, care sugerează că reforma trebuie să fie realizată nu doar pe hârtie, în caz contrar instituția nu poate combate corupția la nivel înalt. Solicitați de ONE TV să comenteze declarația PA, reprezentanții Guvernului ne-au spus că vor reveni cu un comentariu, dar până la difuzarea acestei știri nu ne-au oferi6t nicio informație în acest sens.

,,O prioritate pentru noi este obținerea unui sediu separat pentru că vrem să majorăm numărul de funcții, vrem să avem persoane care pot lucra și contribui la efortul nostru și-n clădirea care ne aflăm la moment nu mai avem spațiu. Deci, este vorba de un nou sediu pentru că ne dorim să avem un aparat, un colectiv de ofițeri, funcționari și tot restul”, a spus Veronica Dragalin.

În același timp, Veronica Dragalin a avertizat despre o altă problemă a instituției pe care o conduce: angajați insuficienți, adică peste 30 de locuri de muncă vacante, care nu sunt atractive pentru persoanele care-și caută un loc de muncă în domeniu.

,,Din păcate nu am primit foarte multe aplicații pentru așa funcții, pentru că după cum vedeți, avem salarii modeste, dar în continuare recuperăm încurajăm persoanele care sunt interesate să fie parte din echipa noastră, să aplice, să fie parte din colectivul nostru pentru că până la urmă facem o muncă foarte importantă pentru țara noastră”. 

Ea și-a exprimat speranța că Parlamentul va aproba în curând hotărârea privind modificarea organigramei Procuraturii Anticorupție, astfel încât să fie majorat numărul angajaților de la 143 la 218.

,,Să fim cu adevărat o instituție autonomă și independentă care poate livra rezultate și mai impresionante decât am putut până acum”. 

Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Vasile Plevan, reiterează că fără angajați, sediu nou, dar și aparate speciale de investigație instituția nu poate să-și îndeplinească funcțiile și nu poate fi independentă.

 ,,Dacă în trecut, Procuratura conducea urmărirea penală cu CNA-ul și CNA-ul era acel motor, acel izvor al informației și al dosarelor pornite în urma măsurilor proactive, acum noi nu mai lucrăm cu Centrul Național Anticorupție și atunci ne limităm la investigațiile și  autosesizările Procuraturii Anticorupție. Ca instrumente de investigație acesta este un pix, o foaie A4 și calculatorul. Noi nu avem elementarul: nici camere de înregistrat, nu avem elementarul să facem o urmărire vizuală, nemaivorbind să extragem o informație dintr-un telefon de sine-stătător, deci dacă noi dorim să extragem o informație din telefon noi trebuie să apelăm la alte structuri: MAI, CNA”, a menționat Vasile Plevan, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție.

În vara anului trecut, Parlamentul a votat proiectul care prevede ca Procuratura Anticorupție să nu mai conducă urmărirea penală în cazul anchetelor de corupție mică și medie, instrumentate de Centrul Național Anticorupție, ci responsabilii procuraturilor teritoriale. Câteva luni mai târziu, ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a declarat că a fost identificat un spațiu pentru instituție, precizând că este supus expertizei tehnice, dar fără a oferi detalii despre acesta.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media