Condamnat pentru trafic de droguri. Un bărbat de 52 de ani va petrece ani grei după gratii

Un bărbat de 52 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii ce țin de administrarea și gestionarea drogurilor, pe un termen de 5 ani. Acesta a fost recunoscut vinovat de circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.

Sentința, pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Potrivit datelor din dosar, la 24 octombrie 2021, în intervalul de timp 10:00-10:22, în timp ce se afla pe str. Ismail din Capitală, inculpatul a fost surprins cu 11 pachete din polimer înfășurate cu bandă izolantă de culoare neagră, care au fost ridicate în cadrul procedurii de cercetare la fața locului.

Potrivit raportului de expertiză judiciară, substanța solidă, cu aspect de cristale, de culoare albă din 11 pachete, ridicate în circumstanțele menționate conține „PVP”, ce se atribuie la categoria substanțelor stupefiante, masa substanței constituind în total 5,138 grame”, se precizează în comunicatul emis de Procuratura Grenerală.

În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, inculpatul în circumstanțe nestabilite le-a obținut de la persoane neidentificate.

În context, cetățenii sunt îndemnați să evite implicarea în activități legate de trafic de droguri, pentru evitarea sancțiunilor dure care pot surveni.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA