Condamnare cu suspendare pentru medicul care a manipulat votul bătrânilor dintr-un azil din Comrat

Medicul din Comrat, acuzat că a determinat vârstnicii dintr-un azil să voteze „NU” la referendum și „DA” pentru Alexandr Stoianoglo la alegerile prezidențiale, a fost condamnat la doi ani închisoare, cu suspendare. Condamnatului îi este interzis accesul în incinta azilului în zilele în care sunt desfășurate alegeri.

De asemenea, bărbatul este obligat să informeze autoritățile de drept în cazul schimbării domiciliului. Este valabil și în cazul unei deplasări mai lungi de cinci zile.

Cel puțin 25 de alegători de la azilul de bătrâni din Comrat au fost determinați să voteze în favoarea candidatului înaintat de PSRM, Alexandr Stoianoglo. Medicul i-a îndemant și să se expună împotriva referendumului privind integrarea în UE în cadrul scrutinului electoral din 20 octombrie. Imaginile video au fost înregistrate de către reprezentanții Promo-LEX.

Vârstnicii au fost întrebați de medicul care îi însoțea dacă vor să intre în Europa sau să „rămână acasă”. La final acesta aplica singur ștampila la opțiunea „Nu”, indiferent de răspunsul alegătorului. Conducerea azilului de bătrâni a declarat că alegătorii au fost ajutați de medic întrucât aceștia au deficiențe de vedere.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA