Consiliul Superior al Procurorilor reacționează la declarația șefei Procuraturii Anticorupție care a anunțat că instituția pe care o conduce a inițiat un proces penal după ce concursul pentru funcția de procuror general a fost anulat. CSP consideră reacția ca fiind excesivă și care interferează cu mandatul constituțional al CSP.
”Consiliul conștientizează interesul pentru aflarea tuturor detaliilor derulării concursului încheiat, însă considerăm excesive reacțiile, inclusiv procesual penale, care interferează cu mandatul constituțional al CSP. Declarațiile lansate în spațiul public nu au dat dovadă de acuratețe profesională, existând riscul distorsionării opiniei publice pe acest subiect. Mesajele publice primare ale Consiliului au oferit clarificări inițiale, însă odată cu publicarea hotărârii motivate, ar urma să fie excluse orice alte neclarități”, se arată în comunicatul CSP.
Consiliul Superior al Procurorilor consideră că declarațiile șefei PA vin în contradicție cu statutul Consiliului, standardele internaționale și principiile statului de drept, fiind neconforme cu spiritul valorilor democratice, existând riscul subminării legitimității și independenței organului de autoadministrare al procurorilor.
CSP consideră că există riscul dezinformării opiniei publice. Instituția precizează că urmează să fie publicată hotărârea motivată privind anularea concursului pentru funcția de procuror general.
Am solicitat un comentariu din partea Procuraturii Anticorupție, însă deocamdată nu am primit un răspuns.
Amintim că, concursul pentru funcția de procuror general a fost anulat la data de 28 februarie. Procurorul general interimar Ion Munteanu ar fi fost depunctat din greșeală în cadrul concursului de către membrul procuror al CSP Olesea Vîrlan, care ar fi intenționat să-i ofere 8,5 puncte și nu 3,5. Cea din urmă a demisionat.
Veronica Dragalin, șefa PA, a spus atunci că mai mulți experți, juriști au vorbit despre necesitatea unei anchetă pentru a elucida toate circumstanțele acestui concurs. ”Înregistrarea acestui proces verbal și pornirea unui proces penal ne va permite să examinăm circumstanțele acestui concurs și să adoptăm careva soluții. Din punct de vedere al competenței, subiecții speciali dați în competența Procuraturii Anticorupție includ membrii CSP. (…) PA are competența de a investiga potențiale acte precum abuz de serviciu, neglijența în serviciu sau chiar încercarea de a influența pe cineva prin promisiuni, presiuni sau corupere (…). La moment avem înregistrat și pornit un proces verbal”, a spus Veronica Dragalin.
Ulterior, președintele Consiliului Superior al Procurorilor Dumitru Obadă a pus la îndoială dreptul șefei Procuraturii Anticorupție de a investiga greșeala admisă de Vîrlan și modul în care a fost organizat și anulat concursul pentru funcția de procuror general.
”Eu înțeleg pornirea procurorului-șef a procuraturii specializate de a efectua niște clarificări.Dar aici pot aparea chestiuni de procedură, să-i spun, cum interferează mandatul membrilor CSP, care este un organ constituțional și competența de autosesizarea. Este în premieră o practică înedită evident noi trebuie să asigurăm transparența activităților, inclusiv Consiliul are obligație de a clarifica aspecte, de a face publice toate chestiune ce vizează desfășoarea concursului”.