Compensații pentru agenții economici: Slusari cere demisia lui Alaiba. Vezi răspunsul Guvernului

Regulamentul privind acordarea compensațiilor agenților economici pentru creșterea prețului la energie este încă în proces de definitivare, iar platforma pentru depunerea cererilor va deveni funcțională din 27 ianuarie 2025. Informația a fost oferită de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Precizările au fost făcute în contextul în care fostul deputat Alexandr Slusari i-a cerut demisia ministrului Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, pe care l-a acuzat de întârzierea elaborării regulamentului.

 

Alexandru Slusari a scris într-o postare pe Facebook în care menționează că regulamentul pentru acordarea comepnsațiilor ar fi trebuit să fie gata încă din toamna lui 2024, însă nici până acum nu a fost aprobat.

„Domnule ministru Alaiba, unde este Regulamentul privind compensațiile pentru agenții economici? Azi avem 23 ianuarie 2025! Dumitru, scrie, te rog, cerere de demisie chiar la Davos. Moldova are nevoie de manageri de criză, nu de personaje preocupate de propriul PR pe banii contribuabililor!”, a declarat Slusari.

În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a afirmat că măsurile sunt deja în implementare și că termenul de aplicare este clar specificat în dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 16 ianuarie.

„Concluziile dumneavoastră par grăbite și nu iau în considerare toate informațiile disponibile. Regulamentul privind compensarea agenților economici este în proces de definitivare, conform dispozițiilor CSE din 16 ianuarie. De asemenea, platforma dedicată depunerii cererilor va deveni funcțională din 27 ianuarie 2025 (specific negru-pe-alb în document), ceea ce arată că măsurile sunt în implementare. Solicităm respectuos răbdare pentru finalizarea acestui proces complex, care implică numeroase detalii tehnice și logistice, dar care va veni în sprijinul antreprenorilor noștri”, a scris Vodă.

Potrivit deciziei CSE, finanțarea compensațiilor va fi efectuată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar întreprinderile eligibile vor putea depune cereri prin intermediul portalului guvernamental MCabinet/EVO. Acestea vor avea la dispoziție 10 zile de la emiterea facturii pentru energia electrică pentru a solicita sprijinul financiar.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA