Comisia Europeană nu a fost de acord cu propunerea Bucureștiului și Chișinăului de a suspenda temporar taxa CO2 pentru energia livrată Republicii Moldova de către România, măsură care ar fi micșorat de două ori prețul achizițiilor. Despre asta a anunțat ministrul român al energiei Sebastian Burduja, după ce a a discutat cu comisarul european pentru Mediu.
”A mai fost solicitată și de Polonia, iar argumentul, pe care mi-e greu să-l combat, este că astfel se crea un precedent la nivel european, în care se pot invoca circumstanțe pentru a se face derogări de la plata acestor certificate”, Sebastian Burduja, ministrul român al energiei.
Sebastian Burduja a precizat însă că România și Comisia Europeană caută soluții alternative pentru susținerea Republicii Moldova, iar în calcul este luat un sprijin financiar direct. Companiile din Uniunea Europeană sunt obligate să dețină un permis pentru fiecare tonă de CO2 pe care o emit. Certificatele sunt achiziționate prin licitație. Măsura, adoptată în 2005, urmărește să reducă emisiile de dioxid de carbon generate de industrie.