Comisia Europeană a propus ca statele membre, în special cele de la granița cu Rusia, să poată folosi fondurile UE pentru consolidarea apărării. Banii nu vor finanța direct armata, scrie Hotnews.
În prezent, UE alocă 392 de miliarde de euro pentru reducerea diferențelor economice între regiuni. Noua propunere permite țărilor să redirecționeze, voluntar, o parte din acești bani spre proiecte de apărare. Aceste fonduri s-ar adăuga celor 150 de miliarde de euro de împrumuturi comune pentru apărare și unei inițiative care exclude cheltuielile militare din limitele bugetare ale UE. Comisia estimează că astfel s-ar putea genera investiții de 650 de miliarde de euro în patru ani.
Banii nu vor finanța direct armata, ci proiecte cu dublă utilizare, precum infrastructura rutieră necesară transportului militar, adăposturi civile și protejarea infrastructurii critice. De asemenea, UE ar putea acoperi integral costurile unor proiecte și ar oferi o prefinanțare de 30% în 2026.
Comisia Europeană susține că măsura va ajuta statele membre să-și dezvolte industria de apărare. Propunerea trebuie aprobată de Parlamentul European și de guvernele naționale, iar dacă va fi adoptată, va intra în vigoare în 2026.