Cod portocaliu de ninsori și lapoviță în mare parte din țară: Traficul, îngreunat din cauza poleiului

Serviciul Hidrometeorologic a emis Cod portocaliu pentru o mare parte a țării. Meteorologii prognozează precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță, de până la 35 de litri pe metru pătrat. Avertizarea este valabilă în perioada 17–18 februarie. Iar zăpada și poleiul depuse pe carosabil în noaptea de duminică spre luni au creat dificultăți în trafic. Șoferii spun că s-a circulat cu dificultate în aproape toată țara, inclusiv în Chișinău. În satul Jora de Sus, raionul Orhei, o ambulanță solicitată să acorde ajutor medical unei persoane a rămas blocată în zăpadă. După mai multe încercări de deblocare, inclusiv cu sprijinul salvatorilor, echipajul a ajuns la fața locului, însă nu a mai putut face nimic altceva decât să constate decesul persoanei, survenit înainte de sosirea medicilor.

Conform responsabililor de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, ambulanța a fost solicitată în data de 16 februarie, la ora 12:32, pentru a acorda ajutor medical unui bărbat de 58 de ani din satul Jora de Sus, raionul Orhei, care suferea de o patologie cardiovasculară decompensată. Ambulanța a ajuns însă abia la ora 02:00, după ce, la ieșirea din localitatea Susleni, autospeciala a rămas blocată în zăpadă. Echipa medicală a încercat deblocarea cu forțe proprii, utilizând mijloacele disponibile, însă tentativele nu au avut rezultat, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul salvatorilor. Medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului.
S-a circulat cu dificultate nu doar pe timpul nopții, ci și în primele ore ale dimineții, susțin unii șoferi.

”Dimineață la prima oră m-am pornit de la Hancesti se circula cam greu, erau vreo doua camioane care patinau de la Fundul Galbenei la Chișinău, și invers de la Bardar la deal.”

”Nu prea, impozitele le plătești, dar drumurile sunt rele.”

”Aseară mai complicat că era multă ploaie, multă apă, dar acum e destul de normal.”

Conducătorii auto susțin că situația a fost complicată și pe străzile Capitalei.

”Foarte greu, eu pe oraș circul, dar foarte greu. Drumurile parcă au fost curățate, dar mulți au ieșit cu mașinile lor, dar mulți nu au experiența de a circula.”

Am încercat să aflăm detalii despre intervenția drumarilor din Capitală, precum și cantitatea de material antiderapant presărată, dar Serviciul de presă al Primăriei Chișinău a făcut referire la declarațiile edilului Ion Ceban de la ședința din prima parte a zilei.

”Sunt temporare, sunt lucrări conform tehnologiilor pe care le aplica toate statele unde exista astfel de probleme dacă ele exista. Se intervin și se va interveni cu asfalt rece, ca mai apoi sa se intervina cu asfalt fierbinte, cand deja va permite temperatura de afară.”, a spus primarul Capitalei Ion Ceban.

La nivel național, responsabilii Administrației Naționale a Drumurilor susțin că s-a intervenit cu zeci de utilaje și au fost împrăștiate tone de material antiderapant.

”În ultimele 12 ore au fost mobilizate 177 de utilaje speciale și 123 de muncitori rutieri. Pe drumurile naționale au fost răspândite circa 1857 tone de material antiderapant.”, au precizat reprezentanții ASD.

Între timp, meteorologii au emis Cod Portocaliu pe o mare parte a teritoriului Republicii Moldova, cu excepția unei zone din nordul țării, unde este valabil Codul Galben. Conform angajaților Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în partea de nord, va ninge în cantități de până la 19 litri pe metru pătrat.

”Se prognozează precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.
Pe arii extinse viscol.” a spus Natalia Gherasim, meteorolog.

Totodată, pe arii extinse vântul va sufla în rafale de până la 20 de metri pe secundă, va viscoli, formând troiene de zăpadă, iar vizibilitatea va fi redusă. Pe drumuri se va forma polei. Pe fondul acestor prognoze, autoritățile îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze autovehiculele cu pneuri de iarnă și să manifeste maximă prudență în trafic.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA