Pe parcursul săptămânii trecute, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 69 de persoane care s-au intoxicat cu ciuperci. Datele au fost oferite de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Amintim că medicii au tras un semnal de alarmă atunci când în mai puțin de două săptămâni, în perioada 14-25 septembrie, au fost înregistrate 37 solicitări pe motiv de intoxicație cu ciuperci, 6 dintre care – în rândul copiilor cu vârsta sub 12 ani.
Specialiștii atenționează că intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală atât la maturi, cât şi la copii, iar rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi iniţierea tratamentului – pot salva viaţa bolnavului.
Astfel, în cazul unei suspiciuni la intoxicație, cetățenii sunt îndemnați să respecte următoarele recomandări:
- Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicației.
- Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
- Persoana trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activității fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mișcarea va intensifica absorbția toxinelor în sânge).
În perioada 23-29 septembrie, ambulanța a fost solicitată pentru 14.429 cetățeni. Dintre aceștia au avut nevoie de ajutor 110 persoane cu urgențe toxice, 69 dintre care erau intoxicate cu ciuperci.