Clipe de coșmar pentru o familie din Fălești. Un copil de doi ani a înghițit solvent pentru vopsire

Un băiețel de doi ani a fost la un pas de tragedie, după ce a înghițit accidental solvent pentru vopsire. Copilul a fost salvat de echipele de ambulanță din Fălești.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, incidentul s-a produs în dimineața zilei de 22 iulie, într-o localitate din raionul Fălești. La sosirea echipajului, copilul prezenta somnolență, greață, vărsături, tuse și un miros puternic de solvent în respirație, semne ale unei intoxicații acute.

Medicii i-au acordat primul ajutor la fața locului și l-au transportat la Spitalul Raional Fălești, unde starea sa a fost stabilizată. Din cauza gravității cazului, a fost solicitat Serviciul Național Consultativ și Transfer Interspitalicesc, iar micuțul a fost transferat ulterior la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău pentru tratament de specialitate.

Medicii îi îndeamnă pe părinți să păstreze substanțele toxice în locuri inaccesibile copiilor și să apeleze imediat serviciul 112 în cazul unei intoxicații.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA