Circa 1800 de consumatori din 2 raioane ale țării mai sunt în așteptarea curentului electric

Consumatorii din câteva localități din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă mai stau în beznă, după intemperia din 26-27 noiembrie, anunță reprezentanții companiei Premier Energy.

Conform situației operative la ora 10:00 a zilei de astăzi, 29 noiembrie, mai rămâneau parțial deconectați circa 1 800 de consumatori din 6 localități din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. Lucrările de reconectare șa sursa de energie sunt în faza de finalizare”, se arată într-un comunicat emis de companie.

Amintim că, pe parcursul ultimelor zile au fost reconectați la sursa de energie peste 127 mii de clienți din numărul total de peste 129 de mii din rețelele de tensiune înaltă și medie.

PERICOL! În continuare sunt recepționate avizele consumatorilor despre rupturi de conductoare. În context, furnizorul atrage atenția asupra necesității respectării stricte a regulilor de securitate electrică de către populație până la momentul intervenției echipelor operative.

De notat că pentru securizarea locurilor rupturii de conductoare sunt efectuate deconectări controlate, inclusiv pe durata efectuării lucrărilor de restabilire a rețelelor afectate.

Dacă observați careva pericole (linii electrice căzute pe străzi, în preajma grădinițelor, școlilor) vă rugăm să informați imediat operatorul de distribuție la numărul 022 43 11 11”, se arată în mesajul Premuer Energy.

Totodată, specialiștii vin cu o serie de RECOMANDĂRI, întru evitarea unor eventuale incidente neplăcute:

  • Supravegheați copii, în special în aceste zile când ies la săniuș și explicați-le regulile de securitate electrică şi consecinţele încălcării lor.
  • Ocoliți conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă de pe piloni şi copaci.
  • Nu atingeți conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ.
  • Nu interveniți în instalațiile electrice deoarece acestea se pot solda cu electrocutări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA