Cine sunt diplomații ruși expulzați din Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a dispus expulzarea din R. Moldova a trei diplomați ruși, după ce angajații misiunii diplomatice l-au ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să fugă de justiție. Potrivit surselor Deschide.MD, este vorba despre doi consilieri și un atașat din cadrul ambasadei. Unul dintre cei trei diplomați expulzați este copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev, fapt confirmat chiar de ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov.

Andreev a fost acreditat în Republica Moldova pe 17 februarie 2022, cu doar o săptămână înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Potrivit Radio Europa Liberă, deși pe rețelele sociale acesta susține că este absolvent al Academiei Diplomatice a Ministerului de Externe de la Moscova, o fotografie publicată de mama sa îl arată purtând uniforma Forțelor de Comunicații subordonate Statului Major al Armatei Ruse.

În mai 2023, Andreev a intervenit public în favoarea unui comandant rus din Zona de Securitate, care fusese sancționat de Poliția Republicii Moldova pentru că purta panglica Sfântului Gheorghe, simbol interzis prin lege în statul nostru.

Alexandr Andreev

După ce Chișinăul a decis, în iulie 2023, reducerea personalului diplomatic rus, Andreev a avertizat că această măsură ar putea genera riscuri pentru menținerea păcii.

Cel de-al doilea diplomat expulzat este Andrei Voșcinchin, acreditat în noiembrie 2023. În prezent, acesta deține funcția de atașat în cadrul ambasadei. Înainte de a ajunge în Moldova, a activat ca atașat în cadrul Misiunii Permanente a Federației Ruse pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva.

Al treilea diplomat expulzat este Alexei Kurocikin, consilier al Ambasadei Federației Ruse. În august 2022, alături de mai mulți foști și actuali deputați ai PSRM, precum Adrian Lebedinschi, Vladimir Odnostalco și Oleg Cuciuc, Kurocikin a participat la o ceremonie de reînhumare a rămășițelor a 16 soldați sovietici, decedați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Alexei Kurocikin

Un an mai târziu, în mai 2023, Kurocikin a fost observat la o „seară cultural-educativă” organizată de Centrul Rus de Știință și Cultură în R. Moldova, dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea pictorului rus Viktor Vasnețov. În cadrul evenimentului, Kurocikin a dat citire mesajului de salut din partea fostului ambasador al Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov.

Amintim că, Ambasada Federației Ruse la Chișinău l-a ajutat pe Alexandr Nesterovschi să fugă în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută de către șeful SIS, Alexandru Musteața. În urma acestor dezvăluiri, ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat la MAE. Ministerul de Externe i-a înmânat o notă de protest și a anunțat că trei diplomați ruși vor fi expulzați. 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA