Anca Dragu este senator USR de București și vicepreședinte în Biroul Național al USR. A fost prima femeie președinte a Senatului, se arată în comunicatul formațiunii, după ce Chișinău a anunțat că Anca Dragu va fi propusă să fie guvernator BNM.
De profesie economist, Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor în guvernul tehnocrat, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017.
Anca Dragu deține o diplomă de licență și un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din București, un master în Politici Publice și Aderare la UE, absolvit în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și a urmat diferite programe în cadrul Universității Georgetown, Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est și în cadrul Universității George Washington, Washington DC.