Cinci persoane au fost trimise în judecată, fiind învinuite de corupere a alegătorilor la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Totodată, acestea ar fi influențat cetățenii să voteze cu opțiune „NU” la referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, comunică Procuratura Generală.
Învinuiții sunt locuitori ai raionului Soroca, cu vârste cuprinse între 34 și 69 de ani.
Potrivit procurilor, din luna septembrie a anului 2024 învinuiții au început să colecteze de la persoane datele acestora din buletinul de identitate, convingând-le să voteze în favoarea unui candidat la funcția de președinte al țării.
Pentru acest „serviciu”, alegătorii urmau să fie remunerați. Învinuiții colectau dat pentru a le deschide conturi bancare prin aplicația mobilă „PSB” a băncii „Промсвязьбанк” din Rusia, astfel încât persoanele să primească banii promiși, pentru ca să voteze în baza preferințelor simpatizanților a trei partide care formaseră un bloc electoral, la inițiativa liderului unui partid declarat neconstituțional.
Procurorii din Soroca au stabilit că, într-unul din cazuri, în acest scop pe contul unui bărbat i-au fost transferate 2.500 ruble rusești. Totuși, acesta și alte persoane cărora le-a fost instalată în telefon aplicația bancară au șters-o din listă, după ce au aflat de la știri despre faptul că autoritățile de drept au pornit urmărirea penală pe așa cazuri.
Persoanele învinuite de coruperea alegătorilor au fost trimise pe banca acuzaților. Acestea riscă să fie pedepsite cu amendă de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 5 ani.
Reamintim că, tot în această săptămână Procuratura Generală a anunțat despre trimiterea în judecată a altor două persoane, din Drochia și Hîncești – o femeie de 44 de ani și o femeie de 61 de ani. Acestea de asemenea sunt învinuite de fapte de corupere electorală în cadrul alegerile prezidențiale și referendumului din toamna anului 2024.