Cinci focare de gripă aviară, înregistrate la Nisporeni și Dondușeni

Cinci noi focare de gripă aviară înalt patogenă au fost înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 14-18 octombrie. Patru dintre acestea au fost confirmate în raionul Nisporeni (două în localitatea Marinici și două în localitatea Călimănești), iar un alt caz a fost înregistrat în satul Dondușeni, raionul Dondușeni.

 

De la începutul lunii septembrie și până în octombrie 2024, numărul total de cazuri de gripă aviară înregistrate în raionele Nisporeni, Dondușeni și Edineț a ajuns la 32.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a emis un apel către deținătorii de păsări, îndemnându-i să le țină în interiorul curților și să aplice măsuri stricte de precauție pentru a preveni răspândirea virusului.

ANSA subliniază importanța respectării măsurilor de biosecuritate și monitorizării atente a sănătății păsărilor, pentru a evita extinderea focarelor de gripă aviară în alte regiuni ale țării.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA