The Triumphal Arch. Famous place in Chisinau city, Moldova,2019

Chișinăul împlinește astăzi 589 de ani de la prima atestare documentară. File din istorie

Capitala Republicii Moldova, orașul Chișinău, împlinește astăzi 589 de ani de la prima atestare documentară. Prima menţiune documentară a orașului ca localitate datează din 17 iulie 1436 (Chișinăul lui Acbaș). A doua mențiune documentară, în ordine cronologică, datează din 1466, în documentul de proprietate, eliberat de Ștefan cel Mare.

În evul mediu satul Chişinău era dens populat. Treptat, orașul devine un important centru comercial, în care se consolidează comerţul permanent, de iarmaroc. Locuitorii au trăit şi timpuri mai grele. Chişinăul a fost devastat de turci şi tătari în mai multe rânduri. Războaiele ruso-turceşti din sec. XVIII şi XIX au provocat multe daune şi au ruinat oraşul.

Treptat Chişinăul se extinde teritorial spre actualul bd. Ştefan cel Mare, numit pe atunci strada Moskovskaia. În 1830-1836 este înălţată Catedrala cu clopotniţa şi pusă baza unei grădini publice. Creşterea oraşului a făcut ca satele Buiucani, Schinoasa, Tăbăcăria, Mălina să devină suburbii ale Chişinăului în anii 1830-1840.

Chișinăul este supranumit „Orașul din piatră albă”. Respectivul supranume provine din abundența clădirilor deschise la culoare, fiind construite din piatra albă de calcar.

Capitala țării şi-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai sec. XIX, când l-a avut ca arhitect al oraşului pe Alexandr Bernardazzi. Acesta a proiectat unele străzi, cartiere și cele mai importante clădiri.

În prezent, Capitala Republicii Moldova, Chișinău, numără aproximativ 720.000 de locuitori.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA