Chișinăul a devenit, pentru o zi, centrul diplomației europene. Peste 50 de delegații internaționale s-au reunit în capitala Republicii Moldova la cea de-a 135-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, pentru a stabili noile strategii de menținere a păcii pe continent. Evenimentul a marcat încheierea mandatului de șase luni al țării noastre la conducerea organizației și transmiterea președinției către Principatul Monaco. Oficialii europeni au declarat că organizarea reuniunii atât de aproape de granița cu Ucraina reprezintă un semnal de unitate și solidaritate în fața amenințărilor de securitate.
”Ne aflăm la mai puțin de 100 de kilometri de granița cu Ucraina, o țară care continuă să suporte agresiunea brutală și nejustificată a Rusiei. De aceea sunt deosebit de mândru că găzduim această reuniune importantă aici, la Chișinău, într-un spirit de unitate, responsabilitate și solidaritate europeană.”, a spus Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
Secretarul General al Consiliului Europei a declarat că, pe parcursul celor șase luni în care Republica Moldova a deținut președinția organizației, au fost obținute rezultate importante.
”Republica Moldova este membră a organizației de mulți ani și a condus în ultimele șase luni Comitetul Miniștrilor printr-o președinție excelentă. Vreau să subliniez acest lucru. Vedem și astăzi că au venit numeroși miniștri și oficiali din cele 46 de state membre, iar discuțiile pe care le vom avea despre stabilitatea și pacea pe continentul european sunt foarte importante.”, a declarat Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei.
Președinta Maia Sandu a deschis oficial lucrările reuniunii de la Chișinău. Șefa statului a menționat că extinderea Uniunii Europene este singura cale pentru a bloca ascensiunea regimurilor autoritare.
”Cel mai eficient răspuns pentru cei care încearcă să destabilizeze democrațiile noastre este să nu le lăsăm ținte vulnerabile. Fiecare democrație care rămâne în afara familiei europene reprezintă o vulnerabilitate pe care forțele distructive o vor exploata. MUSCA Acolo unde proiectul european a ajuns, democrația a prins rădăcini. Acolo unde nu a ajuns, întunericul a umplut spațiul. Iar acolo unde se oprește, apar zone gri, iar în aceste zone alții ajung să decidă soarta ta.”, a declarat șefa statului.
La finalul reuniunii Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, ministrul Mihai Popșoi a transmis simbolic mandatul omologului său din Monaco.
Noul mandat al Principatului Monaco se va concentra pe protejarea drepturilor fundamentale ale omului într-o perioadă marcată de multiple crize.
”În primul rând, punem accent pe protejarea drepturilor femeilor și copiilor împotriva oricărei forme de violență și, în special, vorbim despre violența domestică și situația în care se află țările. Apărarea drepturilor tinerilor în țările europene este, de asemenea, un drept primordial. Protejarea și promovarea principiilor democrației reprezintă angajamente esențiale.”, a menționat Isabelle Berro-Amadei, ministra Afacerilor Externe și Cooperării al Principatului Monaco.
Menționăm că, pe 15 mai, la Chișinău, a avut loc cea de-a 135-a sesiune a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei. La reuniune au participat peste 50 de delegații internaționale, inclusiv mai mult de 20 de miniștri ai afacerilor externe din state membre ale Uniunii Europene. Ședința s-a desfășurat la Palatul Republicii. Participanții au discutat despre noul pact democratic pentru Europa, viitoarea strategie de politică externă a Consiliului Europei, problema migrației, precum și despre consolidarea cooperării internaționale și a multilateralismului. Evenimentul a marcat încheierea mandatului Republicii Moldova la conducerea Comitetului Miniștrilor. Începând cu 15 mai, președinția a fost preluată de Principatul Monaco.


