Chiril Moțpan se laudă cu prima zi de lucru în CMC. Dinu Plîngău: ”Acest mandat nu-i aparține”

Chiril Moțpan s-a lăudat pe rețelele de socializare cu prima sa zi de lucru în cadrul Consiliului Municipal Chișinău. Într-o postare pe Facebook, Moțpan a scris că vrea să fie un consilier activ și receptiv la problemele cetățenilor din Chișinău și suburbii. Contactat de info1.md, fostul deputat ne-a spus că va avea mandat de consilier neafiliat în CMC.

Chiril Moțpan a devenit consilier după ce Victor Chironda de la Platforma ”DA” și-a depus mandatul. Următorul pe liste era Moțpan, chiar dacă acesta a părăsit demult rândurile Platformei Demnitate și Adevăr.

Contactat de info1.md, președintele Platformei ”DA”, Dinu Plîngău, a ținut să-i ureze succes lui Chiril Moțpan, dar și să-i amintească că acest mandat nu-i aparține.

”Pe lângă asta, sperăm să nu colaboreze cu forțe care nu pot împărți funcții sau proiecte imobiliare în municipiul Chișinău. Dar să lucreze în interesul cetățenilor”, a declarat Plîngău.

De cealaltă parte, Chiril Moțpan a declarat că nu va lua în considerare părerea lui Dinu Plîngău. El a ținut să precizeze că a muncit în campanie pentru acest mandat.

”Nu voi lua în considerere părerea acestui ”așa-zis politician”.Nu contează ce partid reprezinți, important să răspunzi la nevoile cetățenilor”, a declarat Chiril Moțpan.

CITEȘTE ȘI Chiril Moțpan îi ia locul lui Victor Chironda în CMC

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA