China va impune taxe speciale navelor americane din porturile chinezeşti informează AFP, scrie Agerpres. Măsura vine ca represalii pentru măsuri similare anunţate de SUA în luna aprilie.
Aceste taxe se vor aplica începând de marţea viitoare navelor deţinute de companii americane, celor închiriate de companii americane şi celor construite în Statele Unite, a informat Ministerul chinez al Transporturilor. Aceste nave care sosesc în China vor fi taxate cu 400 de yuani (48 de euro) pentru fiecare tonă netă. Tariful va creşte la 640 de yuani (78 de euro) în aprilie anul viitor. Ulterior, vor urca anual până în 2028.
Taxele portuare speciale se vor aplica fiecărei călătorii către China, nu fiecărei escale în port, dacă nava efectuează mai multe escale în China, fără a depăşi cinci taxe pe an, a precizat Ministerul Transporturilor.
Măsură va intra în vigoare în aceeaşi zi în care se va aplica o măsură similară decisă de autorităţile americane. Acestea din urmă vor percepe taxe navelor construite sau operate de companii chineze care acostează în Statele Unite. Iniţiativa americană este rezultatul unei anchete lansate sub administraţia fostului preşedinte Joe Biden.
Analiştii precizează că taxele portuare impuse de China pentru navele americane vor avea un impact mai mic decât cele impuse de SUA pentru navele chinezeşti.