China confirmă oficial că Xi Jinping se va întâlni cu Donald Trump. Despre ce vor discuta cei doi lideri

China anunţă miercuri că preşedintele chinez Xi Jinping urmează să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump. Cei doi lideri se vor vedea joi, în Coreea de Sud. Se va întâmpla în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), în contextul unor tensiuni comerciale între cele două ţări.

Xi Jinping şi Donald Trump urmează să discute despre relaţiile bilaterale şi probleme de interes comun” anunţă într-un comunicat Ministerul chinez de Externe, relatează AFP, potrivit news.ro.

Preşedintele american Donald Trump a sosit, duminică, la Kuala Lumpur, în Malaysia, prima etapă a călătoriei sale în Asia. El a participat la summitul ASEAN – al Națiunilor din Asia de Sud-Est. E vorba de o reuniune pe care a ignorat-o în repetate rânduri în timpul primului său mandat, în cadrul căruia a co-semnat un acord de încetare a focului între Cambodgia şi Thailanda.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA