Cetățenii sunt îndemnați să consume alimente moderat întru evitarea risipei alimentare. Apelul vine din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în contextul sărbătorilor de iarnă.
Potrivit specialiștilor în alimentație, risipa poate fi evitată, prin respectarea următoarelor recomandări:
- Planificarea zilnică a meselor;
- Utilizarea surplusului de produse de la prepararea meselor anterioare;
- Folosirea caserolelor pentru păstrarea alimentelor sau congelarea bucatelor gătite în plus;
- Farfurii cu porții mici, care pot fi reumplute la necesitate;
- Depozitarea alimentelor în mod corespunzător, la frigider, unde temperatura variază între 1 și 5 °C;
De asemenea, atunci când merg la cumpărărături, cetățenii sunt încurajați să aibă pregătită în prealabil lista de produse, să cumpere doar cantitatea strict necesară, iar în cazul în care aleg să achiziționeze produse aflate la reduceri sau aproape de atingerea datei durabilității minimale, să se asigure că aceste produse vor fi utilizate cât mai curând posibil.
Produsele alimentare trebuie cumpărate DOAR din locuri autorizate de către ANSA.
„Evitați produsele alimentare vândute în străzi – portbagajele mașinilor”, pe carosabil, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic decât în unitățile comerciale. Comercianții neautorizați nu au posibilitatea să asigure condiții optime de transport, depozitare și comercializare a produselor alimentare și nu pot elibera bon de casă, cu care să puteți justificată tranzacția comercială în cazul unui produs neconform”, atenționează ANSA.
Totodată, consumatorii trebuie să verifice aspectul exterior al produsului: mirosul, culoarea, consistența și lipsa caracteristicilor unui produs alterat. În acest sens, specialiștii vin cu câteva indicii:
- Carnea procurată trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roșu închis, caracteristic speciei, în urma apăsării cu degetul să revină la forma inițială. Atenție la ștampila de control sanitar-veterinar care trebuie aplicată pe carcase sau semicarcase și să fie vizibilă!
- Carnea achiziționată, ca fiind refrigerată, se va transporta cât mai rapid la domiciliu, în condiții igienice, pentru a fi păstrată în frigider;
- Să evite produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului!
- Să citească atent eticheta produsului, a informației privind termenul de valabilitate a alimentelor. Mențiunile făcute pe etichetă trebuie să fie clare, lizibile, prezentate într-un loc vizibil pentru consumator, în condițiile normale de cumpărare și utilizare, nu trebuie să fie acoperite sau separate prin alte inscripții sau desene;
- În unități comerciale (piețe, magazine), alături de produsele lactate se vând și produse alimentare ce au în componența lor grăsimi vegetale. Consumatorii pot solicita vânzătorilor informații suplimentare cu privire la proveniența, calitatea și trasabilitatea produselor pe care doresc să le procure;
- La procurarea ouălor examinați aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, poroasă, fără pete;
- Produsele de patiserie neambalate se vor comercializa în recipiente curate, în spații curate, fiind servite numai cu ustensile speciale. Pentru produsele de patiserie preambalate, termenul de valabilitate este stabilit de producător și se va inscripționa pe etichetă/ ambalaj;
- Atenție și la preț! Verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;
- Organizați evenimentele corporative numai în locuri autorizate. Acceptarea, în cadrul unităților de comerț și alimentație publică, a produselor alimentare și băuturilor alcoolice preparate în condiții casnice este interzisă!
Potrivit ANSA, fiecare cetățean aruncă la gunoi, anual, sute de kilograme de mâncare, iar în perioada sărbătorilor cantitatea de alimente aruncate este, în medie, cu circa 30% mai mare, ceea ce crește nivelul de risipă alimentară.