Cererea Moldovei privind extrădarea lui Ilan Șor se află în curs de examinare, spune ambasadorul Israelului

Israelul examinează cererea Moldovei privind extrădarea lui Ilan Șor, spune ambasadorul Israelului în Moldova, Joel Lion. De altfel, aceasta este prima declarație a unui oficial din Israel despre acest caz.

 

”Ministerul Justiției din Moldova s-a adresat Ministerului Justiției din Israel cu o solicitare de extrădare, iar aceasta este în curs de examinare. Este o problemă juridică și trebuie soluționată ca una juridică. Aceasta nu este o problemă politică, nu este o problemă diplomatică și nu este o problemă ce ține de relațiile bilaterale.”, a declarat Joel Lion într-un interviu pentru newsmaker.md. 

Ambasadorul Israelului în Moldova a mai a explicat cum are loc procedura de extrădare.

”Cetățeanului îi sunt mai întâi înaintate acuzațiile, apoi merge în instanță, apoi are dreptul să se adreseze tuturor instanțelor şi să facă recurs. Și adevărul este că procedura și metodele nu pot fi dezbătute public. După cum am spus deja, aceasta este o problemă juridică care trebuie rezolvată la nivel de instanțe. În caz contrar, este ingerință în justiție”, a mai menționat Joel Lion.

Ilan Șor deține cetățenia israeliană. El a fugit în 2019 din Republica Moldova din cauza problemelor cu justiția, iar în luna aprilie a anului trecut a fost condamnat la 15 ani de pușcărie pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul ,,frauda bancară”. Pe lângă executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, el trebuie să restituie peste 5,2 miliarde de lei.

El a fost dat în urmărire internațională la 30 iulie 2019.

Prima cerere de extrădare a lui Ilan Șor a fost expediată încă în luna martie a anului 2020. În septembrie 2021, Ministerul Justiției a expediat un mesaj de clarificare, iar în decembrie 2021 a fost expediată încă o cerere. După condamnarea politicianului fugar la Curtea de Apel Chișinău, a fost necesară o cerere suplimentară.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media