Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas miercuri fără energie electrică după un atac rus. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei din Ucraina, informează AFP. În context, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că reprezintă o „amenințare globală”.
„Fiecare zi în care Rusia prelungește războiul, refuză să pună în aplicare un armistițiu cuprinzător și fiabil și continuă să atace toate siturile noastre energetice – inclusiv pe cele esențiale pentru siguranța centralelor nucleare și a altor instalații nucleare – reprezintă o amenințare globală”, a scris Zelenski pe Facebook.
Ulterior, Ministerul Energiei al Ucrainei a anunțat că a fost restabilit curentul electric în toate instalațiile de la centrala nucleară de la Cernobîl. Ministerul a mai spus că nivelurile de radiații de la fața locului sunt în limite normale. De asemenea, a precizat că nu reprezintă o amenințare pentru populație.
În februarie, o dronă rusească Shahed a lovit Noul Adăpost de deasupra reactorului 4 de la Cernobîl. Structura construită pentru a conține materiale radioactive a fost avariată, dar nu au avut loc scurgeri grave de radiații.