Sursa: bbc.com

Cel puțin 35 de persoane au murit în urma unei ninsori surprinzătoare în Pakistan

Cel puțin 35 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma lapoviței și a ninsorilor neașteptate. Fenomenul neobișnuit pentru această zonă au lovit regiuni izolate din Pakistan, relatează BBC.

Autoritățile de gestionare a dezastrelor. Douăzeci și doi de copii se numără printre victime, mulți dintre ei fiind striviți de alunecările de teren care le-au îngropat casele. Vremea extremă a lovit regiunile de nord și vest ale Pakistanului, blocând drumurile și deteriorând sute de case.

Mushtaq Ali Shah, un fost director al departamentului de meteorologie al țării, a atribuit condițiile neobișnuite schimbărilor climatice.

El a spus că o furtună ușoară de grindină care durează ,,câteva momente” nu ar fi la fel de surprinzătoare, dar este neobișnuit ca aceasta să continue mai mult de 30 de minute.

Ploile abundente au distrus complet cel puțin 150 de case și au avariat parțial alte 500, în special în regiunea Khyber Pakhtunkhwa și în provincia sud-vestică Balochistan, au declarat autoritățile. Electricitatea a fost complet întreruptă în unele districte timp de mai multe zile.

Guvernul provinciei Khyber Pakhtunkhwa a furnizat ajutoare de urgență în zonele afectate și a anunțat asistență financiară pentru răniți și pentru familiile celor care au murit.

Departamentul meteorologic pakistanez a precizat în prognoza sa săptămânală că se așteaptă o „vreme preponderent rece și uscată” în majoritatea regiunilor țării pentru restul acestei săptămâni.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA