„Romgaz”, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, a deschis o sucursală în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de reprezentanții companiei printr-un comunicat de presă.
Sucursala a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova, în Registrul de Stat al persoanelor juridice.
„Prin Hotărârea nr. 32/2024, Consiliului de Administrație al ROMGAZ a aprobat înființarea unei sucursale de furnizare gaze în Republica Moldova și efectuarea demersurilor de înregistrare a acesteia sub denumirea „Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ SA Mediaș – Sucursala Chișinău”, se precizează în comunicat.
Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a subliniat că compania își dorește să contribuie la asigurarea securității în aprovizionare cu gaze naturale în Republica Moldova.
„Pasul făcut azi asigură premisele atingerii acestui deziderat”, a afirmat Popescu.
Directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude, a precizat că „în perioada imediat următoare, Romgaz va realiza demersurile necesare obținerii licenței de furnizare gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova”.
„Suntem convinși că prezența Romgaz în Republica Moldova şi tranzacționarea gazelor naturale pe piaţa centralizată din Republica Moldova va contribui eficient la liberalizarea pieţei gazelor naturale din această țară şi la crearea premiselor necesare stabilirii unui preț real în beneficiul consumatorilor”, a spus Aristotel Jude.
Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra.
Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.
În 2013 Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.
La data de 1 august 2022 Romgaz a devenit acționarul unic al ROMGAZ BLACK SEA LIMITED.