Republica Moldova trebuie să-i plătească lui Veaceslav Platon aproximativ 18 mii de euro drept despăgubiri morale și cheltuieli de judecată. O astfel de decizie a fost pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, cunoscut pentru scandalurile în care a fost implicat și acuzat de procuratură de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, s-a plâns la CEDO de condițiile de detenție din penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde s-a aflat în arest preventiv între 2016 și 2020.
Potrivit Ministerului Justiției, cazul vizează situații din anul 2017, de pe timpul regimului oligarhic Plahotniuc, când lui Platon nu i s-a acordat asistența medicală necesară și nu i s-au oferit suficiente posibilități de a-și vedea familia. Ministerul precizează că, în prezent, situația s-a îmbunătățit.
”Între timp, în penitenciarele din Republica Moldova, inclusiv în cel în care s-a aflat în detenție Veaceslav Platon, au fost implementate schimbări esențiale privind condițiile de detenție, asistența medicală, respectarea drepturilor omului și pregătirea personalului din sistemul penitenciar. Prin urmare, constatările CEDO nu vizează situația actuală”, anunță Ministerul Justiției.
Expertul în domeniul justiției Alexandru Bot susține, însă că autoritățile nu spun adevărul. El afirmă că în cei aproape 20 de ani ai săi de experiență condițiile din penitenciarul nr. 13 nu s-au schimbat, iar Republica Moldova continuă să piardă dosare la CEDO. Mai mult, această situație ar putea influența decizia autorităților britanice privind extrădarea lui Platon.
”Fiindcă cu siguranța el va utiliza abil acest argument, că uite odată extradat voi ajunge la Penitenciarul 13, unde condițiile de detenție sânt inumane și are, uite precedentul bine-mersi, deja încheiat, gata a CEDO. Cu siguranța aceasta circumstanță ridică șansele de respingerea cererii de extradare”, Alexandru Bot, expert în justiție.
Bot a adăugat că statul ar trebui să investească în modernizarea penitenciarului nr. 13, întrucât acesta are deja o reputație rea, iar dosarele legate de el sunt aproape imposibil de câștigat la CEDO.
CEDO nu a examinat încă acuzațiile penale și procesul judiciar împotriva lui Platon și nu s-a pronunțat asupra acestora.
Conform raportului Centrului de Resurse Juridice din Moldova, în 2024, CEDO a pronunțat 17 hotărâri în cauze ce vizează Republica Moldova, în urma cărora statul a fost obligat să plătească 162.200 de euro. Cea mai frecventă încălcare a drepturilor omului — aproximativ 27% dintre cazuri — ține de articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care stipulează că nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante. Cazul Platon se încadrează, de asemenea, în această categorie. În total, în 2024, în baza hotărârilor pronunțate de CEDO, Republica Moldova a fost obligată să plătească aproape 23 de milioane de euro.