CEC, rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi și parțiale din 19 mai

Comisia Electorală Centrală prezintă rezultatele preliminare pentru 9 localități din țară, unde duminică, 19 mai, au avut loc alegeri locale noi și parțiale.

Astfel, în funcția de primar al satului Sagaidac, raionul Cimișlia, a fost ales Cojocaru Ion, candidat din partea Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Acesta a obținut 61.40% din voturi.

Primar al comunei Hănăsenii Noi, raionul Leova, a devenit Lungu Iurie, candidat PAS, acumulând 60.42% din sufragii.

Câte 100% din voturi au obținut candidații  independenți Palic Gheorghi, devenind astfel primar al satului Cotovscoe, UTA Găgăuzia,  și Gospodinov Gheorghi, care va prelua conducerea satului Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia.

Conform prevederilor legale, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot.

„În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin”, explică reprezentanții CEC.

Astfel, pentru funcția de primar în orașul Bucovăț, raionul Strășeni, urmează să se dueleze la data de 2 iunie reprezentantul Partidului Politic Partidul Social Democrat European, Irina Maximova, care a acumulat 29,39 %, și candidatul PAS Lozovan Nicolae, cu 34,57 % din sufragii obținute în primul tur.

Totodată, în turul doi vor concura pentru funcția de primar al comunei Tîrnova, raionul Dondușeni, Gîsca Vladimir, Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, și Filipaș Ruslan, Partidul Politic „ŞANSĂ”, care au obținut în primul tur 39.70% și, respectiv, 29.35% din sufragii.

Câștigători ai alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia și Salcia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, au devenit următorele partide politice:

  • în comuna Cealîc, raionul Taraclia (188 de voturi valabil exprimate) – Partidul Politic „ȘANSĂ” – 188 voturi.
  • în comuna Salcia, raionul Taraclia (84 de voturi valabil exprimate) – Partidul Politic „ȘANSĂ” – 54 voturi. 
  •  în satul Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia (219 de voturi valabil exprimate) – Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE” – 219 voturi.
  •  în satul Cairaclia, raionul Taraclia (406 de voturi valabil exprimate) – Partidul Politic „ȘANSĂ” – 260 voturi.
  • în satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia – Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională – 247 de voturi.

CEC atrage atenția asupra faptului că toată informația oferită până la recepționarea documentelor în original de la organele electorale inferioare poartă un caracter preliminar.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA