Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) au prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit președintelui CEC, Angelica Caraman, la scrutinul de ieri s-au prezentat 1.600.000 de alegători. În țară, cea mai mare rată de participare s-a desfășurat la Criuleni, iar cea mai scăzută la Cantemir. În municipiul Chișinău, au votat 375.353 de alegători. CEC a precizat că a remarcat o mobilizare semnificativă a diasporei, cu peste 280.000 de alegători care și-au exercitat dreptul la vot. Președinta CEC a declarat că în cadrul alegerilor de ieri au fost înregistrate 236 de încălcări.
„Ieri, 28 septembrie, Republica Moldova, a trecut printr-un moment decisisv pentru viitorul său democratic. Fiecare vot exprimat reprezintă o responsabilitate civică și respect pentru democrație. Aceste alegeri s-au desfășurat într-un context complex, marcat de dificultăți și provocări de complezitate majoră la adresa statului de drept. Prin aplicarea legii, prin implicarea promptă a instituțiilor și prin comunicarea transparentă cu societatea, am asigurat că scrutinul din 28 septembrie s-a desfășurat în condiții de legalitate și siguranță”, a precizat Angelica Caraman, președinta CEC.
Profilul alegătorului arată o participare ușor mai mare a femeilor la scrutinul din 28 septembrie (peste 53%) față de bărbați (aproximativ 47%).
Caraman a declarat că, potrivit IGP, pe parcursul zilei de 28 septembrie au fost înregistrate 236 de încălcări. E vorba de fotografierea buletinului, agitație electorală interzisă, deteriorarea buletinelor, transportarea organizată, bănuială de corupere electorală.
Caraman a subliniat că au mai rămas de numărat 2 procese verbale, voturile prin corespondeță.
După procesarea a 99,91% din procesele-verbale, PAS a obținut 50,16% din voturi. Urmează Blocul Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, cu 24,19%. Pe locul trei se clasează Blocul Electoral „Alternativa”, cu 7,97%. Partidul Nostru – 6,20%, PPDA – 5,62%.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, pragul minim de reprezentare constituie următoarele procente din voturile valabil exprimate în ansamblu pe țară:
- pentru un bloc electoral – 7%;
- pentru un partid politic – 5%;
- pentru un candidat independent – 2%.
Potrivit CEC, în termen de 48 de ore, consiliile electorale de circumscripție urmează să prezinte la CEC documentele în original. Ulterior, Comisia va centraliza rezultatele finale și va transmite raportul Curții Constituționale, care, în termen de 10 zile, va confirma legalitatea alegerilor și va valida mandatele de deputat.


