Alegătorii care și-au schimbat locul de ședere pot depune declarația până pe 3 septembrie inclusiv. Comisia Electorală Centrală precizează că procedura îi vizează pe cetățenii cu drept de vot, care după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere.
Declarația se depune la organul administrației publice locale, primărie sau pretură. În baza acesteia, alegătorul va fi înscris în lista electorală a noii localități. Pentru depunerea declarației este necesară prezentarea actului de identitate.
CEC precizează că declarația de ședere este valabilă doar pentru un singur scrutin. Astfel, persoanele care au depus declarații pentru alegerile anterioare trebuie să revină cu una nouă, dacă doresc să voteze la actualele alegeri parlamentare din 28 septembrie 2025.