CEC a recepționat documentele privind înregistrarea unui candidat la funcția de președinte

Astăzi au fost recepționate documentele și listele de subscripție în vederea susținerii unui candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova la alegerile din 20 octombrie, informează Comisia Electorală Centrală (CEC).

Acestea au fost depuse de către grupul de inițiativă în susținerea lui Renato Usatîi, desemnat de „Partidul Nostru”.

CEC va verifica documentele și listele de subscripție prezentate în decurs de cel mult șapte zile.

În total, Comisia a înregistrat 13 grupuri de inițiative ce vor colecta semnături în susținerea candidaților la funcția de șef de stat: Ion  Chicu, Alexandr Stoianoglo, Octavian Țîcu, Tudor Ulianovschi, Irina Vlah, Igor Munteanu, Maia sandu, Victoria Furtună, Andrei Năstase, Natalia Morari, Alexandru Arseni, Vasile Tarlev și Renato Usatîi.

Alegerile prezidențiale vor avea loc în data de 20 octombrie.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA