Peste 300 de copii care frecventează cea mai mare grădiniță din orașul Ceadîr-Lunga au acum condiții mai bune. Instituția preșcolară a fost renovată capital, izolată termic și dotată cu panouri fotovoltaice, ceea ce va reduce considerabil cheltuielile pentru energie, susține administrația. Lucrările au costat aproximativ șase milioane de lei. Peste jumătate din sumă a fost oferită de Uniunea Europeană.
Pe acoperișul grădiniței numărul 8 au fost instalate panouri fotovoltaice cu o capacitate de 30 kW. Acestea nu doar că vor asigura independența energetică a instituției, dar vor contribui și la reducerea emisiilor de CO2.
„Pe lângă lucrările de eficiență energetică, și fațada clădirii a fost restaurată . Culorile calde și desenele de pe pereți, îi vor atrage de acum înainte pe micuți, să vină cu buna dispoziție la grădiniță. Totodată, teritoriul adiacent a fost complet amenajat, cu alei noi, trotuare și căi de acces. Ceea ce le va garanta siguranța și copiilor cu nevoi speciale”, a afirmat Loredana Pisarenco, jurnalistă NEXR TV.
Directoarea grădiniței afirmă că, datorită izolării termice și panourilor fotovoltaice, instituția va achita facturi mai mici pentru energie electrică și încălzire.
,,Această căldură și această energie înseamnă economie, pe care o putem folosi în alte direcții de dezvoltare – în infrastructură și mai ales în literatură și materiale didactice, care nu ajung, pe care le poate folosi un profesor în lucrul cu copiii”, a adăugat Natalia Cîvîrjîc, directoarea grădiniței nr.8 ,,Andrieș”.
Grădinița a fost construită în anii ’80, iar autoritățile locale spun că acesta este cel mai amplu proiect de modernizare realizat până acum.
,, Noi am făcut protecție împotriva incendiilor, am pus hidranți de incendiu, am făcut reparații externe, am instalat panouri fotovoltaice cu o capacitate de 30 kW, aceasta dă o mai mare eficiență și e mai econom pentru bugetul intern”, a spus Mihai Stamov, viceprimar al orașului Ceadîr-Lunga.
Dar cele mai importante voci sunt ale celor mici. Pentru ei, grădinița este acum un spațiu cald și colorat.
,, -Ce îți place cel mai mult aici?
-Să mă joc cu prietenele mele”, a spus un copil.
,,-Ce îți place la grădiniță?
-Să facem povești.
– Cum?
-Câinele își căuta prietenul. Noi o vom povesti, atunci când o să învățăm ce trebuie să facem”, a adăugat alt copil.
Iar părinții acestora afirmă că instituția necesita renovare urgentă pentru că exteriorul era într-o stare deplorabilă.
,, Noi suntem foarte bucuroși că așa proiect a fost implementat la noi în grădiniță, unde învață și sunt educați copiii noștri”, a detaliat un părinte.
Lucrările au fost inaugurate în prezența autorităților și a reprezentanților Uniunii Europene.
,,Este important ca de la o vârstă fragedă ei să crească într-un loc primitor, cald, în această iarnă. Eu sper ca acești copii să înțeleagă că Uniunea Europeană este despre viața de zi cu zi, despre apropierea de oameni, despre faptul că nouă ne pasă de ei, de felul în care cresc, în care se dezvoltă”, a spus Iwona Piorko, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova.
În total, Uniunea Europeană finanțează cinci proiecte similare, cu un buget de peste 17 milioane de lei.

