Ministerul Educației va demara o anchetă la gimnaziul din satul Stoianovca, raionul Cantemir, după ce o investigație realizată de info1.md a scos la iveală că opt elevi au fost înmatriculați fictiv în instituție. Problema a fost descoperită întâmplător de conducerea Direcției generale de învățământ din raion. Potrivit lor, această schemă a avut scopul de a crea impresia că gimnaziul are suficienți elevi. Suma estimativă obținută ilegal pentru finanțarea instituției este de 140.000 de lei, iar directoarea gimnaziului a fost demisă.
”Este un caz grav, într-adevăr, pentru că falsificarea datelor oficiale se pedepsește, inclusiv conform Codului Penal. Sunt sigur că și Direcția Învățământ a Consiliului Raional, precum și noi vom desfășura o anchetă pentru a vedea cum este posibil să fie furnizate date false la Minister. Vă dați seama că noi nu numărăm prezența la ore în fiecare zi, în fiecare instituție. Vorbim de bani publici care au fost orientați în instituția de învățământ”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației.
Ministrul Educației nu exclude că astfel de practici ar putea exista și în alte școli din țară.
”În ultimii doi ani am avut cazuri de falsificare a prezenței în învățământul vocțional-tehnic, în unele școli profesionale. Atunci când s-au deplasat, colegii mei au constatat că, de fapt, elevii erau în liste, nu erau prezenți la ore. În acea zi, s-a substituit prezența cu persoane din localitate, persoane diferite vârste. Deci am mai avut astfel de situații în învățământul profesional-tehnic, dar nu și în învățământul general. 02:06 Nu exclud că s-ar putea să mai existe”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației.
Școlile publice sunt finanțate în funcție de numărul de elevi înmatriculați, iar sumele sunt folosite pentru salarii, facturi și alte cheltuieli administrative. An de an, din cauza numărului mic de elevi, instituțiile de învățământ din țară nu reușesc să-și acopere necesitățile. În astfel de cazuri, intervine Guvernul care acoperă deficitul. La gimnaziul din Stoianovca, de exemplu, fără clasa a IX-a, care a absolvit, în școală au mai rămas 36 de elevi. Iar pentru înmatricularea în clasa întâi au fost depuse doar patru cereri.