Caz strigător la cer! O mamă în vârstă de 30 de ani, care crește singură doi copii, a fost violată în grup

Caz strigător la cer, o mamă în vârstă de 30 de ani dintr-un sat din raionul Strășeni care crește singură doi copii, a fost violată în grup. Femeia a fost abuzată în propria casă apoi ar fi fost dusă pe malul unui iaz, unde a fost scufundată în apă pentru ași reveni și din nou a fost violată. La scurt timp oamenii legii au identificat trei bărbați suspectați de comiterea violului.

Femeia, care a ajuns într-un centru de plasament, a spus pentru Ziarul de Gardă că calvarul a început în curtea sa în data de 6 septembrie.

”Unul a venit acasă, mă chema să-mi spună ceva, m-a mânat din urmă cu un băț. Mi-au turnat ceva să beau. Am refuzat. Mi-au turnat altceva. M-am deconectat. Unul m-a târât în casă și m-a dezbrăcat, după asta nu prea țin minte. M-am trezit, ei m-au trezit, pe malul iazului. Eram goală. Au insistat să fac sex pervers, altfel mă îneacă. Mă amenințau să nu uit că am doi copii acasă. Udă cum eram, m-au dus pe o uliță, lângă grădiniță. Cred că m-au băgat în iaz ca să mă trezească…” a spus victima.

Victima susține că un martor a anunțat poliția, iar a doua zi a fost dusă la expertiza medico-legală.

Contactat de ONE TV, primarul localității unde s-a produs violul afirmă că autoritățile locale au întreprins măsuri de protejare a victimei, dar și a copiilor acesteia.

”Victima împreună cu copii la inițiativa administrației publice locale au scos din comunitate intenționat ca să nu îi fie pusă viața în pericol. La moment se află într-un centru de plasament unde se oferă consiliere psihologică. Copii la fel sunt cu mama frecventează grădinița și școala care este atribuită centrului de plasament. Ea se va afla la centrul de plasament atâta timp cât va fi necesar”, primarul localității din raionul Strășeni.

Oamenii legi au identificat trei suspecți de comiterea violului în grup. Potrivit purtătoarei de cuvânt a procuraturii generale Violina Moraru, în privința celor trei persoane învinuite au fost aplicate măsurile preventive: arest preventiv, arest la domiciliu și control judiciar.

”Procurorul de caz a contestat încheierea judecătorului de instrucție, solicitând plasarea tuturor învinuiților în arest preventiv pentru 30 de zile. Prin decizia Curții de Apel din 17.09.2024, recursul procurorului a fost respins, fiind menținută încheierea primei instanțe. Urmărirea penală continuă”, Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale.

Ministerul Justiției s-a autosesizat în acest caz. Veronica Mihailov-Moraru afirmă că toate instituțiile statului trebuie să se implice pentru a preveni astfel de situații și că Ministerul Justiției va monitoriza ancheta în acest dosar.

”Acum doi ani noi am expus în convenția de la Instambul Legislația în Convenția Națională a fost reacordată la standardele internaționale în domeniu, astfel orice victimă supusă astfel de acțiuni de violență, de abuz, are dreptul la asistență juridică garantată de stat, la ajutor specializat, acces la centrele specializate, inclusiv pedepsele au fost înăsprite, iar pentru a ajunge la o condamnare, acest caz trebuie investigat cu mare acuratețe, operativitate și asigurarea victimei în cauză”, Veronica Mihailov-Moraru, Ministru Justiției.

Organizația neguvernamentală „Femei pentru Femei” a anunțat că va ieși în data de 27 septembrie în stradă pentru a face vocile femeilor auzite și pentru a solicita oamenilor legii să implementeze toate măsurile necesare ca cei vinovați de comiterea violului să fie pedepsiți.

Anual, în Republica Moldova sunt comise peste 500 de violuri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA