Caz șocant în Nisporeni: O femeie și fiica sa, ucise de un individ. Cum a încercat să ducă în eroare poliția

O femeie a fost găsită fără suflare, iar fiica sa a fost depistată într-o fântână de canalizare din orașul Nisporeni, în ziua de miercuri. În acest caz este suspectat un individ care a fost încătușat, conform responsabililor Inspectoratului General al Poliției (IGP).

 

UPDATE: ,,Polițiștii din Nisporeni au fost sesizați ieri de o persoană care a anunțat că, într-o gospodărie din oraș, a descoperit cadavrul unei tinere strangulate.
La fața locului, oamenii legii au găsit, în locuință, cadavrul unei femei de 42 de ani, cu o plagă la nivelul gâtului. În curtea gospodăriei a fost depistat și corpul neînsuflețit al fiicei acesteia, în vârstă de 19 ani. În urma măsurilor speciale de investigație și a expertizei laboratorului criminalistic din cadrul CTCEJ s-a stabilit că ambele victime au fost omorâte”,
au subliniat reprezentanții IGP.

 

Potrivit informațiilor preliminare ale structurilor judiciare, individul de 48 de ani a comis dublul omor din răzbunare.

,,Polițiștii au inițiat o cauză penală pentru omor, iar în urma măsurilor operative întreprinse, a fost identificat și reținut un bărbat de 48 de ani, rudă a victimelor, suspectat de comiterea crimelor. Primele cercetări indică faptul că suspectul ar fi acționat din răzbunare și a încercat să însceneze suicidul fiicei pentru a ascunde urmele. La moment, polițiștii efectuează acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Bărbatul urmează să fie reținut pentru 72 de ore”, au adăugat angajații structurii.


Conform legii, individul suspectat de dublul omor riscă închisoare de până la 20 ani sau detenție pe viață.

 

Potrivit informațiilor oferite pentru ONE TV de Diana Fetco, purtătorul de cuvânt al IGP, individul reținut a încercat să ducă în eroare autoritățile și chiar să o facă vinovată de crimă pe fiica femeii, imitând faptul că aceasta și-ar fi luat viața după comiterea omorului.

Știre în curs de actualizare

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA