Câți tineri au fost admiși la locurile cu finanțare bugetară în cadrul colegiilor și a centrelor de excelență

3502 de tineri au fost admiși la locurile cu finanțare bugetară în cadrul colegiilor și a centrelor de excelență din țară, iar alte 6166 de persoane – la școlile profesional tehnice. Datele au fost prezentate de Ministerul Educației, în urma desfășurării turului doi al sesiunii de admitere.

În anul curent, la învățământul dual, cu finanțare bugetară, au fost admise 291 persoane în cadrul colegiilor și centrelor de excelență, și 1206 – în școlile profesionale. Numărul celor care optează pentru învățământul dual este mai mare cu 54 la sută față de numărul de elevi înmatriculați anul trecut.
Totodată, la locurile cu achitarea taxei de studii au fost admiși 5501 de candidați în colegii și centre de excelență și 192 – în școli profesionale.
Specialitățile din domeniile tehnologiei informației, asistenței medicale, învățământului primar, contabilității și jurisprudenței au fost printre cele mai solicitate specialități de către tinerii și tinerele din țară care au optat pentru studii în cadrul colegiilor și a centrelor de excelență.
Cei care au ales să meargă la școlile profesionale au optat mai mult pentru specialități precum electrician, mecanic, operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor, controlor al calității produselor alimentare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA