În cele opt luni de mandat de premier, Alexandru Munteanu a avut venituri de 166.170 de lei din salarii și alte puțin peste 50.420 de lei sub formă de diurne pentru deplasări. De asemenea, acesta a obținut aproape 13.000 de dolari de la o companie americană de servicii financiare și o platformă de investiții online.
În ceea ce privește averea sa, Alexandru Munteanu deține un apartament cu o suprafață de 136 de metri pătrați, evaluat la 677.000 de euro, și un automobil cu o valoare de piață de 700.000 de lei. Totodată, acesta are 14 conturi bancare deschise la diverse instituții financiare din Moldova, România, Ucraina și Italia, în care deține bani în mai multe valute.
De asemenea, are hârtii de valoare la o companie din SUA de aproape 226.000 de dolari, precum și investiții de peste 1.022.456 de dolari într-un fond de investiții din Statele Unite și în titluri de stat emise de Trezoreria SUA, în valoare de peste 100.000 de dolari. Alexandru Munteanu mai deține acțiuni la două companii din Ucraina, specializate în servicii de pază și securitate, respectiv în fabricarea produselor din hârtie, potrivit declarației de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate după demisia sa din funcția de șef al Cabinetului de miniștri.


