POLITICĂ

Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare a patru noi ambasadori

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea a patru ambasadori desemnați, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate astăzi. Șefa statului le-a urat succes diplomaților în misiunile lor și a evidențiat importanța consolidării relațiilor bilaterale cu

Maia Sandu, onorată cu Premiul Reinhard Mohn pentru promovarea democrației

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul Reinhard Mohn 2025, acordat de Fundația Bertelsmann, pentru angajamentul său în promovarea democrației. Distincția vine cu o recompensă financiară de 100.000 de euro. Instituția prezidențială anunță însă că Maia Sandu a decis

Rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare din România: PSD conduce

Alegerile parlamentare din România s-au încheiat, iar după centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, Partidul Social Democrat conduce în preferințele alegătorilor, urmat de AUR și PNL. Rezultatele sunt similare atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților. Rezultate parțiale

Dorin Recean, mesaj de felicitare de Ziua Națională a României

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a României. Recean a subliniat legăturile profunde dintre cele două state și a îndemnat românii de pretutindeni să participe la vot. „La mulți ani, România!