Casa Albă încetează ajutorul militar pentru Ucraina. Premierul britanic va anunța la Kiev un sprijin sporit

Asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a încetat din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev, anunță Casa Albă.

Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby, potrivit EFE și Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al     Casei Albe, John Kirby

La Washington continuă, totuşi, negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina, care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA. Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii – Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).

Preşedintele american Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

Premierul britanic, Rishi Sunak, ajunge la Kiev astăzi. Oficialul va anunța un ajutor militar sporit pentru Ucraina

Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, se deplasează, vineri, 12 ianuarie, la Kiev pentru a anunţa un sprijin sporit pentru Ucraina, cu un angajament de ajutor militar de 2,5 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de euro), fonduri destinate în special achiziţionării de drone militare pentru armata ucraineeană, relatează digi24 cu referire la Reuters.

Premierul britanic, Rishi Sunak

Regatul Unit este unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei  de la declanşarea invaziei rusești, iar premierul Sunak a declarat că guvernul britanic îşi va spori sprijinul în următorul exerciţiu financiar până la 2,5 miliarde de lire sterline, o creştere cu 200 de milioane faţă de cei doi ani precedenţi.

Aceste noi fonduri ridică la aproape 12 miliarde de lire sterline ajutorul britanic pentru Ucraina de la începutul războiului.

Regatul Unit a declarat că va asigura cea mai mare livrare de drone către Ucraina din partea vreunei ţări, cele mai multe dintre aceste aparate urmând să fie fabricate la nivel local. Cel puţin 200 de milioane de lire sterline fac parte dintr-un demers de „furnizare şi fabricare rapidă a mii de drone militare” pentru Ucraina, inclusiv „drone de supraveghere, de atac cu rază lungă de acţiune şi maritime”, potrivit guvernului britanic.

Ministerul Apărării va lucra cu partenerii internaţionali pentru a creşte semnificativ numărul de drone furnizate pentru apărarea Ucrainei”, se arată în comunicatul guvernului de la Londra.

Guvernul britanic a mai transmis că cele două ţări vor semna, de asemenea, un acord istoric de cooperare în materie de securitate, ca urmare a unei înţelegeri a G7 în cadrul summitului NATO de la Vilnius, de anul trecut, de a oferi Ucrainei garanţii bilaterale de securitate.

Sunak a declarat că Ucraina a luptat timp de doi ani pentru principiile libertăţii şi democraţiei.

Mă aflu astăzi aici cu un singur mesaj: nici Regatul Unit nu se va clătina. Vom fi alături de Ucraina, în cele mai întunecate ore ale sale şi în vremurile mai bune care vor veni”, a spus premierul britanic.

Anunţul său vine în contextul în care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat, joi, 11 ianuarie, că orice „pauză” în apărarea Ucrainei nu ar face decât să ajute Rusia să se reînarmeze şi să-i permită să „zdrobească” Ucraina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA