Carnea de porc, mai scumpă în piețe. Focarele de pestă porcină din Roșcani și Cimișeni au redus oferta

Prețul cărnii de porc din piețele din țară a crescut după ce în cele două ferme din localitățile Roșcani și Cimișeni au fost depistate focare de pestă porcină, iar animalele au fost parțial sacrificate. Administratorii halei de carne de la Piața Centrală din Capitală susțin că în lunile februarie și martie vânzările au fost slabe din cauza postului și a prețurilor care au fost majorate cu 15 la sută de către producători. Consiliul Concurenței a ținut să menționeze că analizează situația de pe piața cărnii de porc pentru a identifica eventuale semnale privind existența unor practici anticoncurențiale și încurajează comercianții să raporteze eventuale abateri.

Cel mai mult s-a scumpit ceafa de porc, care costa anterior 95 de lei kilogramul, iar acum – 110 lei. De asemenea, prețul mușchiului de porc a crescut cu 15 lei pentru un kilogram, ajungând la 115 lei. În plus, prețul kilogramului de pulpă de porc s-a majorat cu 10 lei, de la 85 de lei la 95 de lei.

Scumpirile au creat panică în rândul cumpărătorilor, iar unii au început să își facă provizii pentru sărbătorile Pascale.

”-Cam vreo 20 % s-a ridicat.

-Din ce cază creți că e mai scump?

-Vor bani mai mulți la kg, carne se ajunge dar aici e oleacă de speculare”.

”- Cum vă pare prețul la carnea de porc?

– Asta mă uit eu că cam scumpușoară. 

-Dar o să cumpărați? Da, cât de puțină dar o să cumpărăm”.

”S-a ridicat prețurile, așa terpima, cu 5, 7%, 8 până la 10% cam așa și oasele pentru câini tot s-au ridicat era 10-15, acum 20, 25”.

Unii cumpărători consideră că prețurile sunt accesibile.

”-Sunt moderate, având în vedere situația din țară mai ieftin nu poate să fie.

– Ne permitem să mâncăm o bucată de carene?

-Da, mai ales de Paște”.

”-Ce ați cumpărat dumneavoastră?

– Carne și de friptură, de pârjoale, picior de porc

– Cum sunt prețurile?

– Normale, cam tot aceeași poate vreo 5-10 lei s-a ridicat.

– Nu e mare diferență?

– Nu e mare”.

Administratorii halei de carne din Piața Centrală au spus pentru ONE TV că, odată ce în țară a fost depistată pesta porcină, în hale se comercializează doar carne autorizată de la fermieri, nu din gospodăriile casnice, ceea ce anterior se practica.

Reprezentanții Asociației Producătorilor de Carne de Porc susțin că fluctuațiile prețurilor pentru carne au existat în fiecare an. În plus, creșterea semnificativă a prețurilor din prezent nu are nicio legătură cu focarele de pestă porcină din fermele din satele Roșcani și Cimișeni, spun aceștia. De asemenea, ei afirmă că Republica Moldova dispune de suficiente rezerve de carne pentru populație și că, în prezent, nu există o criză în acest domeniu.

Odată ce prețul cărnii a crescut, Consiliul Concurenței al Republicii Moldova, care supraveghează piața cărnii de porc, îndeamnă producătorii, comercianții și consumatorii să semnaleze orice comportament suspect de practici anticoncurențiale.

Potrivit Biroului Național de Statistică, la începutul anului 2025, Republica Moldova avea un efectiv de 379.000 de capete de porcine dintre care 264.000 de porci sunt crescuți în întreprinderi agricole.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA